MEN va premia, în luna septembrie, elevii care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile școlare internaționale desfășurate în acest an, profesorii care i-au pregătit și unitățile școlare din care provin elevii.
Premiile acordate medaliaților la olimpiadele internaționale sunt de 12.180 de lei, pentru medalie de aur și premiu special pentru punctaj maxim, 9.430 lei – medalie de aur/ premiul I, 8.080 lei – medalie de argint/premiul II, 5.770 de lei – medalie de bronz/premiul III – și 3.940 de lei – mențiune.
Valorile premiilor acordate elevilor care s-au impus în competițiile regionale sunt de 4.310 de lei pentru medalie de aur sau premiul I, 3.670 de lei pentru medalie de argint sau premiul II, 2.860 de lei pentru medalie de bronz sau premiul III și 2.480 de lei pentru mențiune.
Aceste premii din urmă vor reveni elevilor care s-au remarcat la olimpiadele balcanice: Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada D.I. Mendeleev, Olimpiada Internațională de Limbă Maghiară, Olimpiada Internațională de Limbă, Comunicare și Literatura Română, Olimpiada Internațională de Matematică a Liceelor Maghiare din Europa, Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene, Olimpiadele Internaționale de Limbă Latină Sulmona și Venosa, Olimpiada Internațională de Limbă Turcă, Olimpiada
Internațională de Matematică pentru Eleve și Turneul Internațional de Informatică-Shumen.
Pentru profesorul sau profesorii care au pregătit elevul ori elevii din lot se acordă un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi, în timp ce școala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o va primi câte un premiu în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat.
Sumele primite de școli vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienței procesului de învățământ, potrivit MEN.